Like this:

Cu ce să încep? Cu ce aş putea? Mâinile îmi stau neputincioase, aproape lipite de tastatură, dar nu ating niciuna. Să încep ca într-o predică? Poate că, totuşi, cititorii de bloguri sunt altfel. Dacă nu găsesc cuvintele potrivite? Dacă… sau poate…

Îmi este jenă de cei care şi-au pus încrederea în mine, de cei mă cunosc şi cărora le-am vorbit despre acest blog. Am tot amânat acest moment dar nu o mai pot face la nesfârşit. Ei bine, da, cunoscuţii şi necunoscuţii mei prieteni, de azi am şi eu un spaţiu virtual unde-mi pot etala mintea şi sufletul meu. AM ŞI EU BLOG!

Sunt preot într-o mică comunitate creştin-ortodoxă din Teleormanul lui Gala Galaction şi al lui Marin Preda.

Vremurile acestea trăite, însă, într-o viteză fantastică, au micşorat spaţiul şi timpul, şi, uimitor, parohia mea a început să se MĂREASCĂ. Fie că-i port în gând şi rugăciune pe enoriaşii mei din Spania sau Italia, fie că mă salut la Paşti cu doi tineri, pe care ieri îi ştiam copii iar azi aflu că viaţa i-a purtat departe de casa părintească, fie că sunt adolescenţii care mă numesc părintele lor şi cu care vorbesc atât de puţin, nu pe cât mi-aş dori, sunt tot atâtea motive pentru care blogul de faţă ia naştere azi.

Nu-mi definesc în minte foarte clar ce voi scrie, ce voi posta. Sunt sigur doar că am atâtea să le spun despre Domnul Hristos. Nu caut enoriaşi nu-mi doresc acest lucru.

De aproape un an strâng adrese de email în speranţa că numărul lor mă va face să încep odată să scriu pe blog. Aceste cuvinte sunt adresate lor, celor care mi-au încredinţat adresele,şi au sperat că le voi da un semn de viaţă.

Ştiţi foarte bine că nu sunt nici primul nici ultimul blogăr. Urmăresc şi eu, de pe margine, pe cei mai curajoşi ca mine (bineînţeles în sfera ortodoxă). Nu există un model anume de urmat. Poate că tocmai aceasta este frumuseţea: unitatea în diversitate.

De departe, platforma ortodoxă care mi-a bucurat sufletul şi mintea în ultimul an şi ceva este TEOLOGIE PENTRU AZI, spaţiu virtual pe care l-am vizitat aproape zilnic.

La început din curiozitate, pentru ca, mai apoi, să devină repede o obişnuinţă, fapt pentru care mi-am dorit şi eu un spaţiu similar. Părintele Dorin Picioruş, împreună cu doamna preoteasă Gianina Picioruş, creatorii blogului amintit, mi-au luminat sufletul şi m-au convins că nu este bine să ,,stau pe margine”. Domniilor lor ţin să le mulţumesc în acest articol de început de drum.

Părintele Dorin, într-un articol în care vorbea de acest blog, mărturisea într-un mod frumos şi intim că ,,a ajutat la moşirea lui”.

Învăţam, dragă părinte, cândva, la şcoală la orele de Filosofie despre maeutică, arta de a moşi cuvintele frumoase şi a le scoate la suprafaţă. Şi blogul meu este moşit de frăţia ta dar, cu adevărat, în fiecare zi ,,moşeşti” alte şi alte cuvinte despre Dumnezeu pe platforma personală. Mulţi, cred, îţi sunt datori pentru asta iară eu odată în plus. Din suflet îţi mulţumesc.

Deocamdată atât. Doamne ajută!